Conceptul educaţional

questfield-oferta1

Conceptul educaţional Questfield este unul bazat pe cărţi deoarece noi credem că poveştile ating şi îmbogăţesc viaţa fiecăruia dintre noi în feluri nenumărate, în fiecare zi.

Poveştile ne ajută să ne aducem aminte şi să dăm sens vieţii noastre şi a celor din jurul nostru. Noi considerăm că poveştile nu sunt o diversiune, o modalitate de escapism, ci un act identitar; cele mai bune poveşti ne traduc viaţa mai pe înţelesul nostru şi ne-o aduc mai  aproape. Cărţile dau copiilor un simţ al identităţii, al eului şi al celuilalt, structurându-le şi nuanţându-le gândirea, dezvoltându-le limbajul şi creierul şi, nu în ultimul rând, oferindu-le o perspectivă mai nuanţată a realităţii.

De aceea, orice cercetare curriculară la Questfield începe cu o carte care îi conduce pe copii într-o călătorie inter şi trans-disciplinară.

Mai jos veţi găsi prezentarea CONCEPTULUI NOSTRU EDUCAŢIONAL:

Această perspectivă a limbii care ne construieşte, susţinută de aşa-numitul principiu al relativismului lingvistic se bazează pe teoria că limba este un construct determinat de factori istorici, sociali, politici, economici, chiar religioşi şi că realitatea pe care o formulează limba este, la rândul ei, determinată de aceste coordonate. Gândim în limitele limbajului, ne percepem pe noi şi îi percepem pe ceilalţi atât cât putem să verbalizăm percepţiile noastre în cuvinte, cuprindem şi proiectăm realitatea în limitele în care gândirea noastră este capabilă s-o formuleze pentru noi şi ceilalţi. Mulţi lingvişti, incluzându-l aici şi pe faimosul Noam Chomsky, au susţinut faptul că limba, în înţelesul comun al cuvântului, este un construct istoric sau social sau politic, mai mult decât unul ştiinţific.

Principiul relativismului ştiinţific presupune că structura unei limbi determină felul în care vorbitorii săi conceptualizează lumea, influenţând astfel felul în care ei gândesc sau interacţioneză cu ceilalţi, cât şi felul în care internalizează experienţele.

Limba influenţează astfel percepţia noastră asupra eului, asupra celorlalţi şi asupra lumii, limba creează sensul care determină felul în care oamenii conceptualizează noţiuni ca Identitate sau Realitate. Educaţia fiind dependentă în mare măsură de învăţarea lingvistică şi de crearea de sens, aceasta va fi, prin extensie co-creatorul fundamental al sensului nostru dat Identităţii sau Realităţii.

M.A.K. Halliday, un lingvist australian născut în Marea Britanie susţine că toată învăţarea este esenţial destinată creării de sens/semnificaţie şi că dezvoltarea limbajului este inextricabil legată de asta, copiii învăţând pe măsură ce li se dezvoltă limbajul. Potrivit acestuia, “în chintesenţă, fiinţele umane sunt creaturi preocupate de crearea de sens/semnificaţie (care se angajează în procese semiotice).”[1] Orice act simbolic în care un copil se angajează la sau chiar înainte de naştere este echivalentul unui act de semnificare, de construcţie de sens, de comunicare cu cei din jurul lui/ei. Conform teoriei lui Halliday, toată învăţarea umană este semiotică şi ea se produce atunci când, în vorbitor are loc fenomenul de semnificare. Odată ce copiii învaţă limba, ei dobândesc chiar fundamentul învăţării în sine – ei învaţă cum să continue să înveţe “Ontogeneza limbajului este aceeaşi ca ontogeneza învăţării”[2]. Pe măsură ce copiii învaţă cum să producă semnificaţie, ei practică un act fundamental uman – învăţarea.

Pe vremea lansării Proiectului de Dezvoltare a Limbajului (the Language Development Project) ca proiect de curriculum naţional în Australia în 1977, Michael Halliday a sugerat adoptarea unei perspective tripartite – aceea a învăţării limbii, a învăţării prin limbă şi a învăţării despre limbă.

Învăţarea limbii – se referă la variatele stadii de dezvoltare a semnificaţiei care devine din ce în ce mai complexă cu timpul, nuanţând gândirea şi percepţia.

Învăţarea prin limbă – se referă la rolul pe care limba îl joacă în construcţia realităţii: cum folosim limba pentru a construi o imagine a lumii în care trăim, în sfârşit, rolul jucat de limbă în definirea şi transmiterea perspectivei despre lume a fiecărei culturi umane.

Învăţarea despre limbă – se referă la înţelegerea naturii şi funcţiilor limbajului însuşi.[3]

Potrivit perspectivei lui Halliday (1985), în orice act de semnificare, şi am putea chiar adăuga, în orice act de învăţare cu sens, copiii au oportunitatea de a învăţa limba, de a învăţa despre limbă sau prin limbă. În viaţa lor de zi cu zi, copiii învaţă să vorbească comunicând şi ascultându-i pe ceilalţi, explorând cum funcţionează limba, şi folosind-o ca să înfăptuiască ceva, cu toate cele trei valenţe operând simultan dacă ceea ce se întâmplă are o semnificaţie reală pentru ei.

“Învăţarea limbii accentuează aspectul performativ, acela de a face ceva – învăţând limba prin implicarea efectivă în a vorbi, a asculta, a scrie sau a citi. Învăţarea despre limbă subliniază oportunitatea de a observa limba însăşi şi felul în care aceasta operează. Învăţarea prin limbă se concentrează asupra folosirii limbii pentru a învăţa despre lume. Aceste trei oportunităţi sunt valabile doar în contexte care semnifică ceva pentru cei ce învaţă, contexte unde aceştia sunt angrenaţi profund în întrebări semnificative pentru vieţile lor.”[4]

Există tentaţia de a considera că aceste trei principii funcţionează predominant pentru activităţile de Comunicare şi Limbaj/Limbă şi Literatură (şi majoritatea şcolilor se concentrează aproape exclusiv pe acestea!), însă noi credem că aceste trei componente nu ar trebui izolate din predarea niciunei arii de dezvolatre sau discipline ale oricăror curriculum-uri internaţionale deoarece ele sunt o parte esenţială a procesului de creare de sens/semnificaţie pentru scopuri relevante pentru cel ce învaţă. Arta, muzica, mişcarea, matematica sau activităţile de artă dramatică sunt toate sisteme de semne care produc, împărtăşesc şi invită copiii să se gândească şi să creeze noi înţelesuri pentru ei şi pentru a comunica cu ceilalţi.

[1] M.A.K. Halliday, Towards a Language-Based Theory of Learning, in Linguistics and Education 5, Continuum, New York, 1993, p. 93 (pp. 93-116).
[2] Halliday, idem, p. 93.
[3] M.A.K. Halliday, Three Aspects of Children’s Language Development: Learning Language, Learning through Language, Learning about Language. in J.J. Webster (ed.), The Language of Early Childhood: M.A.K. Halliday, Ch. 14, Continuum, New York, 2004. pp 308-326.
[4] Kathy Short, Exploring Sign Systems Within an Inquiry System in Margaret A. Gallego & Sandra Hollingsworth (ed.), What Counts as Literacy. Challenging the School Standard, Teachers College Press, Columbia University, New York & London, 2000, p. 48.