Blog

Interviu cu Diana Mortoiu, educatoare  la grădinița Questfield

Lăsați-ne să cădem, ca să știm cum să ne ridicăm!

Diana este educatoare la grădiniță și s-a alăturat echipei Questfield acum aproape un an și nu ezită să ne încânte sincer cu dedicarea pe care o arată constant față de cei mici. Ne-am gândit să o întrebăm cum reușește să transforme fiecare zi la clasă într-o adevărată lecție de prietenie, angajament și curaj și iată ce ne-a răspuns. 🙂

diana-mortoiu

Fiecare are propria modalitate de a evada din această lume, însă eu prefer să fac acest lucru prin intermediul cărților. Încă de când eram copil m-am bucurat de călătorii în jurul lumii fără niciun ban în buzunar. Cum am făcut asta? Ei bine, răspunsul este: prin intermediul cărților, am vizitat nenumărate colțuri ale lumii în mai puțin de 80 de zile!

Acum m-am alăturat echipei Questfield unde îi ajut pe micii călători să își trăiască propriile experiențe de învățare care să îi pregătească pentru propriile lor călătorii. Cel mai interesant lucru despre copii este că aceștia sunt rezervoare inedite de imaginație și putere emoțională. Împreună creăm povești și jucăm scenarii în timp ce discutăm despre teme fundamentale, cum ar fi: prietenia, angajamentul și curajul.

Care sunt, din punctul tău de vedere, în calitate de educatoare la grădiniță, 3 cele mai importante aspecte când lucrezi cu copiii mici?

În primul rând, contează să te raportezi corespunzător la nivelul de dezvoltare a fiecărei grupă de vârstă. Gradul de înțelegere și percepție al fiecărui copil este diferit. De aceea eu, în calitate de ghid al copilului, trebuie să cunosc foarte bine fiecare copil, astfel încât să îi pot crea structura din care el sau ea să își poată absorbi informația relevantă, menținându-i în același timp atenția și interesul.

 Perioada-de-acomodare

Mai mult decât atât, contează să înțelegi tot contextul din care provine copilul. De aceea, în fiecare dimineață, îi întreb pe părinți despre lucrurile importante care s-au petrecut după grădiniță, în ziua anterioară. Un copil obosit nu se poate concentra corespunzător și nu se bucură pe deplin de activitățile din timpul zilei.

Nu în ultimul rând, libertatea și independența contează și capacitatea profesorului de a mentora și transforma copiii, lăsându-i în același timp să devină cine sunt.

Cum se joacă și învață un copil la această vârstă?

Sunt educatoare la grădiniță, la grupa de vârstă de 3-4 ani. La această vârstă, este esențial pentru copii să nu aibă prea multe reguli și adulții să fie consecvenți cu cele pe care încearcă să le implementeze. Prea multe reguli nu fac decât să îi deruteze pe copii. Copiii la această vârstă formează un atașament special pentru cuvântul ‘nu’ și îl vor exersa de câte ori vor avea ocazia. Chiar și când, uneori, vor să spună ‘da’.

IMG_7845

Un alt aspect important este structura rutinei. Sunt cazuri în care, la această vârstă, copiii au deja o rutină formată, dacă au mai fost la grădiniță înainte. În cazul în care este primul an la grădiniță, vârsta îi ajută să-și formeze rapid o rutină.  Acum încep să socializeze mai mult, descoperind din ce în ce mai multe lucruri din jurul lor și devenind din ce în ce mai interesați să vadă cum funcționează lumea pe care o explorăm împreună.

14-dec-(11)

La Blue Group, grupa de 3-4 ani, predomină jocul de grup. Fiecare copil are oportunitatea de a iniția cel puțin un astfel de joc. Este puțin mai greu, la început, pentru cei introvertiți sau pentru copiii obișnuiți numai cu interacțiunea adulților acasă.

Am remarcat, însă, că, după 3-4 luni în colectivitate, natural, aceștia au dorit să se implice și să inițieze ei un joc. De exemplu, unul dintre băieții din grupă a început să facă sărituri peste diferite obstacole imaginare sau peste mici lucruri întâlnite prin clasă (spre exemplu, o piesă de lego sau o dungă pe gresie), motiv pentru care, din bucăți mari de lego și cercuri din burete, le-am creat un joc în care trebuiau să sară peste lego și să aterizeze direct pe cerculeț. Pentru ei a fost nu doar distractiv, cât și antrenant, jocul devenind din ce în ce mai complex, după fiecare sarcină realizată. Consider că este un exemplu excelent de exercițiu pentru dezvoltarea motricității grosiere, inițiat de copil și susținut de profesor.

Care ar fi un element cheie al procesului de învățare  la această vârstă?

Jocul. Jocul structurat. Cu condiția să te joci cot la cot cu ei! Poate că cel mai important lucru este să fii acolo, pentru ei, în procent de 100%, indiferent că este un joc în care te poți murdări. Ei o fac. De ce nu și noi, adulții? De fapt, mai ales, noi, adulții. La această vârstă, copiii învață foarte ușor prin exemple și prin asocieri. De aceea, este foarte bine să existe multe asocieri, în timpul jocului, cu lumea reală, cu experiențele lor anterioare. Un alt element cheie este acela de a le lăsa lor constant plăcerea descoperirii. E important să îi provoci, să îi faci curioși, deschiși, mereu pregătiți de noi descoperiri!

Cum îi percep cei mici pe ceilalți la această vârstă și cum reușiți, tu și colega de grupă,  să îi faceți să devină conștienți de lumea din jurul lor?

23-feb-(33)

Datorită cărților de la grupă, pe care le parcurgem săptămânal, aflăm constant lucruri despre lumea din jurul nostru, despre ființe umane, animale și plante de pretutindeni. Practic, prin poveste, ne mutăm ușor ușor în lumea reală. În plus, tot ceea ce citim, ascultăm sau vizionăm transpunem și în activități la clasă și în modul în care este organizat mediul educațional. De exemplu, atunci când ne-am stabilit ca obiectiv educațional să învățăm despre animalele sălbatice, din povești am aflat lucruri concrete despre animale și mediul lor de viață pe care le-am testat mergând la Zoo, unde am văzut animalele în carne și oase. Ca activitate de follow-up, am reluat povestea citită la clasă, de data aceasta introducând în discuție  ceea ce au văzut, atrăgându-le atenția asupra asemănării dintre realitate și ceea ce am aflat din poveste, cu accent pe situațiile imaginare în care ei ar trăi în junglă și cum s-ar schimba viața lor. Același lucru s-a întâmplat și în săptămânile dedicate animalelor de fermă și creșterea lor: ne-am costumat în fermieri, am plantat copăcei și am pregătit mâncare pentru animalele din fermă.

 3-martie-(24)

Genul acesta de experiențe practice, corelate cu poveștile, sunt adevărate surse de învățare și înțelegere pentru cei mici. Practic, copiii trăiesc și pun în practică lucruri care îi înconjoară, fiind încurajați să ia decizii și să găsească soluții. De aceea, noi păstrăm această conexiune directă cu realitatea atât în timpul anului școlar, cât și pe parcursul școlii de vară.

Care este, din punctul tău de vedere, importanța pe care o au cărțile?

Consider că sunt un adult care citește mult, de aceea sunt un model de învățare din acest punct de vedere. Prin intermediul cărților înveți lucruri care te ajută să faci față situațiilor din viața ta. Același  „efect” îl au și poveștile sau cărțile pentru copii. Mai întâi, cărțiile ne aduc mai aproape de ceilalți și felul lor de a fi. În cărți, ne întâlnim cu situații care ne emoționează sau ne deranjează. De aceea,  basmele au un rol important în structurarea emoțiilor pentru a învăța încă de la vârste fragede să le recunoaștem și să le facem față. Finalul fericit nu trebuie considerat un clișeu, ci o lecție de viață: trebuie să treci prin diferite etape și probe pentru a ajunge să trăiești fericit până la adânci bătrâneți, mai întâi, trebuie să urci vrejul de fasole, să te lupți cu zmeul și să te pierzi în pădurea întunecoasă ca apoi să te bucuri de izbândă și de lucrul nou învățat.

9-may-(19)

Dacă ar fi un singur lucru pe care să îl transmiți părinților, care ar fi acela?

Lăsați-ne să cădem ca apoi să știm cum să ne ridicăm!

Lăsați-ne să ne murdărim, să explorăm, să vedem cât de rece este apa! Ghidați-ne și iubiți-ne mult! Pentru că doar așa ajungem, împreună, la acel final fericit. Însoțiți-ne în această călătorie, pas cu pas….

Mai multe informații despre creșa și grădinița Questfield puteți afla aici sau contactându-ne la nr. de telefon 0733 689 472 sau la office@questfield.ro.