Ana Trăncan - Questfield

Ana Trăncan

Ana Trăncan
Profesor română învățământ primar

Curând după ce am împlinit 16 ani, mi s-a oferit oportunitatea de a lucra ca voluntar pentru copii – cele mai minunate și unice ființe. Acela a fost și momentul când am înțeles care era adevărata mea vocație. Mi-am urmat drumul și am absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației – Secția Pedagogie primară și preșcolară, cu masterat în management educațional. Între 2016 și 2017 am participat la un program de formare la „Institutul de vindecare a traumei”. „Vindecarea Traumei” este un curs pe care l-am și organizat în București și Dâmbovița între 2016-2017. În ultimii 8 ani, am lucrat ca voluntar pentru Asociații non-profit, organizând diferite activități educative pentru copii, cum ar fi: dezvoltare personală și conștientizarea sinelui, jocuri în exterior, pictură, povești cu tâlc etc. Sunt pasionată de educarea tinerelor comportamente și modelarea caracterelor. Cea mai mare provocare o constituie de fapt să reușești să luminezi mințile și sufletele copiilor prin puterea cunoașterii. Cred într-o educație de calitate, în a inspira și pregăti baza viitoare a societății noastre.