Roxana Munteanu - Questfield

Roxana Munteanu

Roxana Munteanu
Director Administrativ și Procese interne

Se presupune că participarea la programe de dezvoltare profesională îmbunătățeşte rezultatele în orice organizaţie nu doar în instituțiile de învățământ. Questfield susține creșterea profesorilor și încurajează oamenii care vor să învețe continuu. Și acesta este acel lucru care m-a asigurat că aici este locul potrivit pentru mine.

Să mă alătur echipei Questfield a fost, fără îndoială, o schimbare în cariera mea profesională și o provocare pe care, cred eu că am îmbrățișat-o cu succes, aducând valoare echipei prin abilitățile mele interpersonale și organizaționale. Sunt aici pentru a oferi sprijinul meu , în orice moment, cu privire la orice aspecte – administrative sau financiare – punând în practică abilitățile mele de rezolvare a problemelor, de control și menținerea unui mediu de lucru echilibrat, folosind inițiativa și perseverența, păstrându-mi întotdeauna integritatea și loialitatea în tot ceea ce fac.