Valori

VIZIUNE: Învăţare din pasiune. Educaţie ajunsă la rangul de artă.

MISIUNE: Creştem copii pregătiţi pentru viaţă şi viitor, care să fie în armonie cu ei şi valorile lor, care să poată da sens lor şi lumii înconjurătoare.

CINE SUNTEM: Questfield este o instituţie de învăţământ autorizată de Ministerul Educaţiei din România, care cuprinde grădiniţă, şcoală şi şcoală de vară. Planurile pe termen scurt includ dezvoltarea unei şcoli bilingve, cu maximum de ore şi influenţă britanică, cu un model educaţional unic în momentul de faţă în România.

COMPETENŢE ORGANIZAŢIONALE:

  • Ne pasă.
  • Credem în zborul nostru împreună.
  • Îi investim pe profesorii noştri cu puterea de a crea povestea unică a comunităţii noastre.
  • Vibe-ul nostru atrage în jurul nostru tribul nostru.
  • Tradiţia noastră în educaţie ne-a motivat să fim din ce în ce mai buni.

OBIECTIVE:

  • Să ne re-definim locul bine-meritat în top 10 grădiniţe şi şcoli internaţionale din Bucureşti, sub numele de Questfield.
  • Să dezvoltăm o nouă şcoală bilingvă cu maximum de ore şi influenţă britanică, cu un model educaţional unic în momentul de faţă în România.
  • Să fim recunoscuţi ca un leader în topul organizaţiilor care oferă expertiză educaţională şi împărtăşesc bune practici cu celelalte instituţii de învăţământ, accelerând schimbarea de paradigmă din România.
  • Să re-configurăm sistemul formal şi să construim prima alternativă educaţională la sistemul românesc educaţional de stat.

 

DEZVOLTARE CONTINUĂ

Avem curajul a gândi dincolo de limite. Pentru noi, doar cerul este limita atunci când ne imaginăm proiecte împreună. Căutăm, identificăm şi susţinem oportunităţi de a învăţa continuu. Construim proiecte în jurul oamenilor motivaţi, cărora le oferim mediul adecvat şi sprijinul necesar pentru a-şi desfăşura propriile proiecte. Învăţăm împreună cu ceilalţi din orice tip de experienţă, oricând şi în orice context. Reflectăm în mod constant la bunul mers al lucrurilor, ne adaptăm şi îmbunătăţim în continuu propria performanţă. Valorificăm schimbarea şi o considerăm o oportunitate bună pentru a creşte. Suntem deschişi la colaborare şi împărtăşire de bune practici. Considerăm greşeala parte din procesul de învăţare şi nu ne e frică să greşim pentru că aşa creştem dincolo de limitele noastre. Ne provocăm în continuu punându-ne întrebări puternice.

PROFESIONALISM

Ceea ce facem în fiecare zi spune ceva despre cine suntem. Experienţa noastră ne impune un standard foarte ridicat. Suntem mereu conectaţi la ultimele inovaţii în educaţie şi ştim că cercetarea este un punct esenţial al oricărui demers pedagogic. Suntem conştienţi de faptul că fiecare copil are nevoie de un adult-model în viaţa lui, care să îl descopere, ghideze şi să îl inspire. Suntem tot timpul atenţi la bunul mers al lucrurilor şi ştim că atenţia la detalii ne îmbunătăţeşte agilitatea. Suntem creativi în a găsi soluţii şi fair-play în relaţiile cu ceilalţi. Ştim că avem o responsabilitate individuală faţă de acţiunile noastre şi una colectivă faţă de creşterea organică a organizaţiei. Facem totul cu pasiune şi implicare pentru că, la finalul zilei, suntem fericiți când copiii sunt fericiți. 

UMANITATE

Ne pasă de noi, de ceilalţi, de resurse şi de întregul nostru context de învăţare. Ştim că flexibilitatea pentru fiecare duce la încredere:  acesta fiind spaţiul în care leaderii apar și se dezvoltă. Suntem flexibili în a integra noi perspective şi naturali în a le exprima. Ne respectăm, ne înţelegem şi ne inspirăm în fiecare zi unii pe ceilalţi. Preluăm responsabilitatea când unul dintre noi este în dificultate. Avem încredere că acţionăm cu bună intenţie şi găsim soluţii win-win. Nu considerăm că deţinem adevărul absolut şi că există o soluţie unică.

SPIRIT DE ECHIPĂ

Acceptăm şi respectăm diferenţele şi ne asigurăm că opinia fiecăruia este valorizată. Vorbim cu intenţie, ascultăm cu atenție, contribuim la bunăstarea grupului. Suntem o echipă pozitivă, plină de energie, cu un ritm dinamic şi susţinut. Credem că valoarea noastră împreună este mai mare decât cea a fiecăruia dintre noi. Vedem binele înainte de toate şi ne luăm din experienţele împreună ceea ce este valoros pentru a creşte. Credem în leadership colectiv, adică în puterea lui “Punem toţi umărul şi facem”. Ne bucurăm că suntem, lucrăm şi învăţăm împreună. Dacă putem să râdem împreună, atunci putem să lucrăm împreună.